Avem statutul de unitate protejată, astfel poți acoperi costurile pentru serviciile noastre din valoarea fondului datorat către stat stabilit în Legea nr. 448 din 2006 – articolul 78.
Află mai multeDe la implementarea unui sistem de salarizare și întreținerea bazei de date a salariaților până la prezența unui reprezentant la controale, suntem alături de tine la fiecare pas.
În parteneriat cu noi veţi putea evita desele erori care se fac în aplicarea prevederilor legale, evitând urmările neplăcute ale unor astfel de greşeli: amenzi, pierderi financiare, conflicte de muncă, procese interminabile.
Află mai multeCosturi reduse și zero erori. Echipa noastră de specialiști asigură un calcul salarial fără erori, realizat la timp de fiecare dată.
Suport constant la orice pas. Cu orice provocare se confruntă compania, vă puteți baza pe specialiștii noștri să vă asigure asistență.
Gestionarea relației cu autoritățile și cu angajații în privința tuturor aspectelor ale procesului de salarizare nu mai sunt în grija ta.
Întreţinerea bazei de date a salariaţilor prin operarea la zi a modificărilor intervenite (introducerea noilor angajaţi, procesarea plecărilor de angajaţi, modificări de salarii, funcţii, departamente, centre de cost);
Preluarea şi verificarea datelor primare, introducerea şi verificarea pontajelor primite, operarea bonusurilor, orelor suplimentare, orelor de noapte, sporurilor, sancţiunilor disciplinare, reţinerilor;
Introducerea concediilor medicale conform datelor primite, calculul salariilor şi generarea ştatului de plată și generarea fluturaşilor de salarii;
Întocmirea declaraţiei unice 112 - "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate";
Generarea rapoartelor şi fişierelor necesare, dar și prezența unui reprezentant în cazul controalelor.